Am mai făcut-o și în alte dăți, așa că o voi comite și acum. Voi anunța public cu cine votez la runda de alegeri ce urmează și voi explica care sunt rațiunile și calculul pe care îmi întemeiez opțiunea electorală. Asta și pentru că, în general, în chestiunile importante (printre care se numără evident și politica) consider că e crucial să acționăm cu socoteală, prin cântărirea lucidă a opțiunilor și strunind, pe cât posibil, impulsurile umorale.
Așadar, din pricini pe care le consider binecuvântate, și de această dată voi anunța public cu cine votez și pe ce considerente îmi bazez opțiunea electorală. La alegerile parlamentare din 2016 am arătat de ce m-am dus să-l votez pe domnul Ioan Savu (un revoluționar autentic în 1989 și un creștin exemplar din Timișoara), dincolo de rezervele pe care le aveam față de partidul pe listele căruia se afla candidatura dânsului (Alianța Noastră Romania). La alegerile parlamentare din 2019 (ultimele alegeri la care am mai trecut pe la urne) opțiunea mea a fost candidatul independent Petre Costea, după cum am arătat într-un alt articol publicat pe blogul meu.
În ultimă instanță, motivele care m-au determinat să-l votez pe Ioan Savu în 2016 iar în 2019 pe Peter Costea sunt aceleași care mă determină în acest an ca să trec duminică, 6 decembrie pe la urne spre a-mi a-mi exprima opțiunea electorală pentru Mihail Neamțu și pentru ceilalți candidați PMP din Timiș.
Evident unii cititor se vor întreba cum de nu-l votez și acum pe domnul Costea și echipa lui din Timiș a partidului Alianța pentru Renașterea Națională (ARN). Sau, alternativ, partidul Alianța pentru Unirea Românilor, alt partid de orientare conservatoare care țintește, printre altele, segmentul electoral căruia i s-a adresat și partidul Alianța Noastră Romania (ANR), din partea căruia a candidat domnul Ioan Savu în urmă cu patru ani. În plus, în partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) activează o seamă de personalități ale societății civile creștine din România pe care le prețuiesc și a căror căror implicare în efortul de a construi un partid cu o explicită componentă creștină o respect din tot sufletul. Nu e vorba, cumva de o contradicție logică sau de o crasă ipocrizie?
Răspunsul meu este că nu e vorbă de lipsă de logică sau de ipocrizie. Dimpotrivă, este vorba de o alegere cât se poate de rațională și coerentă logic în contextul de acum (anul 2020) și de aici (județul Timiș). O opțiune care se clădește deopotrivă pe valorile care m-au făcut să votez în trecut pentru Peter Costea și pentru Ioan Savu dar și pe o cumpănire cât mai lucidă a opțiunilor electorale disponibile pe piața politică în relație cu magnitudinea provocărilor fără egal în generația noastră ce s-au profilat în acest fatidic an 2020.
Pur și simplu, mizele pe care le percep a fi joc sunt așa de serioase, încât, dincolo de raporturile de forțe aparent favorabile adversarilor poziției pe care mă situez, în calitate de cetățean al Timișoarei nu-mi pot permite să ratez singura șansă politică reală pe care o am în acest moment, anume aceea de a vota pentru Mihail Neamțu și pentru echipa de creștini propusă de PMP Timiș. O șansă care e cu atât mai importantă cu cât situația de pe teren tinde să indice că în următorii ani Timișoara va fi câmpul de bătălie cel mai important din România al războiului cultural global de care i-a fost dat să aibă parte generației noastre.
Ca să lămuresc ce vreau să spun cu afirmațiile de mai sus (și care, se înțelege, pot apărea hazardate unor cititori), voi trece în revistă succint doar trei aspecte ale acestui război cultural global, care s-au acutizat în contextul crizei asociate cu pandemia provocată de SARS-COV-2 și care se profilează ca mari puncte de fricțiune și confruntare culturală, juridică și politică în anii ce vor urma.
- Una din evoluțiile cele mai îngrijorătoare și mai periculoase derulate în contextul “crizei coronavirusului” a fost intervenția brutală a autorității de stat în viața liturgică a Bisericii și impunerea unor restricții fără precedent istoric, care au vizat temelia dogmatică, liturgică și canonică a învățăturii de credință, a practicii liturgice și a vieții duhovnicești (ca și, de altfel, prin consecințe, a întregii civilizații creștine): Sfânta Taină a Euharistiei. Chiar dacă în România situația nu a degenerat în halul înregistrat în alte State Membre ale UE (unde s-a ajuns la interzicerea unilaterală a comuniunii credincioșilor), ceea ce s-a întâmplat în țara noastră (introducerea, pentru o vreme, a inovației liturgice reprezentată de împărtășirea credincioșilor în afara Sf. Liturghii, presiunea unor politicieni și a mass-media în vederea trecerii la “lingurița de unică folosință”, șamd) nu e doar grav, dar și de foarte rău augur. Luând seama la ceea ce s-a îmtâmplat, nu putem exclude posibilitatea ce pe viitor lucrurile să degenereze rapid foarte rău, mergând până la schismă în Biserică și conflicte sociale grave. O astfel de evoluție ar putea fi accelerată în condițiile în care, sub condiționalitățile și presiunile exercitate de hegemonii “progresiști” de peste ocean și de la Bruxelles, la București ne-am putea trezi cu o formulă guvernamentală bazată pe o coaliție între USR și cercurile anti-creștine și anti-naționale atât de prezente și în PNL și în PSD.
- La finalul anului 2020 devine din ce în ce mai clar că, în contextul manufacturării victoriei lui John Biden la alegerile din SUA pe fundalul crizei coronavirusului, “jandarmul mondial” va reveni în forță la o formulă agresivă de impunere a ideologiei de gen și a așa-ziselor “drepturi LGBT+” în politicile publice ale statelor vasale. În sinergie cu această evoluție de peste ocean, cu puțin timp în urmă Comisia Europeană a adoptat o strategie privind “drepturilor LGBTIQ” ca o încoronare a turnurii anticreștine asumată de Instituțiile Europene în ultimele decenii. Orice om cu mintea întreagă și cu frecvență la Biserică poate să înțeleagă care sunt implicațiile pe plan intern în Romania ale acestui trend de radicalizare ideologică anticreștină a hegemonilor actuali de care statul român este totalmente dependent din punct de vedere militar și economic. Nu trebuie însă să pierdem din vederea amănuntul că, în condițiile pretinsei legitimări “democratice” a sistemului de putere actual din zona euroatlantică, translatarea ideologiei anticreștine virulent promovate de elitele conducătoare ale hegemonilor externi în politicile interne ale unui stat vasal precum România se va putea face doar după ce forțele politice minoritare ce-și asumă deschis această ideologie (în momentul de față, USR+) vor fi propulsate prin inginerii politico-electorale procedural “democratice” în pozițiile de comandă executivă și legislativă ale sistemului politic românesc.
- În consonanță cu evoluția anterioară, tocmai în contextul crizei coronavirusului (de parcă n-ar fi existat alte priorități!) în acest an s-au făcut pași importanți în vederea impunerii ideologiei de gen în învățământul românesc sub perfida mască a “educației sexuale”. Dacă adăugăm și efectele directe sau indirecte ale așa-numitei “educații on-line (precum facilitarea consumului de pornografie de la vârste fragede în rândul elevilor)”, putem vedea conturată o tendință care în câțiva ani va risca să ducă la schimbări semnificative nu numai a practicii actului educațional, dar și a valorilor și comportamentelor morale promovate în rândul viitoarelor generații.
Evident, toate aceste evoluții nu pot decât să fie îngrijorătoare pentru creștinii din România, ca și pentru toți oamenii având minima integritate morală pentru a înțelege caracterul profund nociv al ideologiei de gen năvălită asupra politicilor publice din țara noastră sub înaltul patronaj al unor forțe foarte puternice din Occident.
Problema care se impune pentru fiecare dintre noi, cei ce înțelegem acest fapt fundamental (dar care scapă minții vătămate moral și intelectual a multora dintre contemporanii noștri), este dacă și ce putem să facem în mod concret pentru a ne opune acestor evoluții care țintesc la lichidarea definitivă a ultimelor rămășițe creștine ale culturii și identității noastre naționale și civilizaționale.
Lăsând la latitudinea fiecăruia să-și articuleze propriul răspuns la această întrebare, mă mărginesc să punctez faptul fundamental că, în structura actuală a sistemului politic românesc, există o forță politică și, după câte se pare, și un loc geopolitic intern cărora le revine un rol cu totul aparte în faza următoare a războiului cultural dus împotriva identității creștine a societății românești, atâta câtă mai supraviețuit după patruzeci de ani de comunism și un deceniu și jumătate de „integrare europeană”.
Care e această forță politică cu rol de vârf de lance al luptei pentru dărâmarea ultimelor rosturi creștine ale societății românești o știe orice om cu o minimă luciditate: făcătura politică numită în mod atât de viclean “Uniunea Salvați România”. Propulsat în prim planul politicii românești printr-un “miracol electoral” la alegerile din 2016 (când acestui partid cu vreo 1000 și ceva de membrii i-au fost “numărate”, la mai puțin de șase luni de la înființare, peste 600.000 de mii de voturi), USR nu numai că a asigurat legitimitatea politică și “onorabilitatea” publică a întregului pachet de idei politice anti-creștine și anti-naționale promovate de cercurile occidentale anticreștine (precum corectitudinea politică, “drepturile LGBTIQ”, “căsătoria” homosexuală, multiculturalism + imigrație fără limite, șamd), dar a și ocupat un loc strategic în echilibristica sistemului partinic românesc. Astfel, fiind plasat electoral în coasta celor două mari partide, PSD și PNL, USR+ are rolul de a contribui la supremația ideologică a agendei corectitudinii politice pe piața ideilor politice din Romania și de a fi “partenerul natural” pentru realizarea unor eventuale coaliții guvernamentale cu reprezentanții cercurilor “progresiste” din aceste partide “tradiționale” (partide din care nu lipsesc, totuși, adepți ai unor valori “tradiționale”). După cum a dovedit-o cu prisosință în perioada crizei coronavirusului, ne putem aștepta ca și în anii următori USR+ să fie promotorul fără rest a agendei anti-creștine în politica și cultura românească.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla la alegerile din 2020 și dacă USR+, în calitate de partid parlamentar și de beneficiar al unor finanțări grase din fonduri publice în ultimii patru ani, va reuși o performanța electorală comparabilă cu cea din 2016 care să-i permită să joace rolul de “kingmaker” în coalițiile guvernamentale din următorii ani.
Ce putem însă să afirmăm cu un grad mare de certitudine după alegerile locale din toamna acestui an este că avem în România un loc special care pare a fi destinat să devină gazda unui mare proiect pilot de plăsmuire nu numai a unei “Românii fără hoție”, așa cum o clamează USR+, dar și a unei Românii „europene” post-naționale și post-creștine, deplin integrate noul calapod politico-cultural propus pe post de “progres” de mandarinii corectitudinii politice de la Bruxelles și Washington.
Acest loc, ce are toate șansele să devină câmpul de bătălie românesc par excellance pentru războiul cultural al generației noastre, este Timișoara. Da, Timișoara, orașul în care cu puțin timp în urmă, în răspăr cu prevederile legilor țării, un cetățean străin, Dominic Samuel Fritz, a fost ales în funcția de primar cu voturile unei covârșitoare majorități electorale, articulată inclusiv prin contribuția unor buni creștini dar naivi cetățeni din urbea noastră. Da, Timișoara, cel mai important oraș românesc în care USR+ are o majoritate absolută în Consiliul Local, cu toate consecințele de rigoare, inclusiv în ceea ce privește utilizarea substanțialelor resurse financiare pe care le presupune bugetul curent și datoria publică viitoare a acestui mare pol economic din vestul țării. Da, Timișoara, viitoarea „capitală culturală europeană”, în care se vor investi masiv resurse financiare și simbolice în următorii ani. Investiții ce-l vor ajuta pe primarul Fritz să se afirme în politica mare pe plan național și european, după modelul brevetat oarecândva de un alt primar al unui oraș din România ce a beneficiat de avantajele aduse de titlul de “capitală culturală europeană”.
Iar dacă tot a venit vorba de calitatea Timișoarei de “capitală culturală europeană” și de războiul cultural (și nu numai…) al timpului nostru dus împotriva cultului Bisericii și a culturii creștine, consider că e potrivit să ofer cititorilor o informație relevantă pentru a înțelege care e “cultura” ce ni se pregătește în viitoarea “capitală culturală europeană”. Menționez că am primit această informație de la o persoană de absolută încredere care, din nefericire, a plecat între timp în veșnicie. Această persoană primise informația cu pricina de la o cunoștință care fusese implicată în mod direct în pregătirea dosarului de candidatură a Municipiului Timișoara competiția pentru obținerea calității de “capitală culturală europeană”. Dată fiind această situație, dacă cineva are îndoieli față de veracitatea acestei informații, nu are decât să solicite confirmarea sau infirmarea oficială a informației prin adrese trimise către Primăria Municipiului Timișoara și, eventual, către Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public.
Informația respectivă privește modul în care Timișoara a reușit să surclaseze Clujul în competiția pentru câștigarea titlului de capitală culturală europeană. Astfel, conform cu cele ce am aflat în urmă cu câțiva ani de la acea persoană plecată, între timp, într-o lume mai bună, dosarul de candidatură a Timișoarei a primit de la evaluatori un punctaj mai ridicat decât cel acordat Clujului din cauza faptului că programul “cultural” propus de reprezentații urbei de pe Bega includea evenimente “culturale” cu conținut LGBT+.
Halal “cultură”, halal “europeneitate”, halal “competiție”, halal “viitor”! În orice caz, în consonanță cu această informație mai mult sau mai puțin confindențială, între timp în urbea noastră au început să se înmulțească manifestările “culturale” cu conținut LGBT+. Astfel, mai anul trecut, în contextul organizării primului festival al “diversității”, un spațiu al unei instituții publice din Timișoara a fost pavoazat pentru prima dată în culorile curcubeului (din câte am auzit, această mișcare simbolică s-a făcut prin diligențele șefei Asociației Timișoara Capitală Culturală). Mai nou, de câteva săptămâni, în Piața Libertății, ca un prim act “cultural” al administrației Fritz, a fost implantată în spațiul public o expoziție de artefacte “artistice”, printre care se regăsesc și unele care promovează agenda LGBT+ și terfelesc simbolurile religioase ale creștinilor ortodocși (precum reprezentarea unui “prapor” în culorile curcubeului).
Ceea ce s-a întâmplat până acum în materie de astfel de “cultură” nu e decât o umbră pentru cele viitoare, pentru ceea ce ne așteaptă pe noi, locuitorii Timișoarei, în următorii ani în care care orașul nostru va fi un fel de “Camera 4 Spital” al noului Pitești re-educațional prin care, vai, sub pretextul “Europei” (!) vom fi supuși unui vast și bine gândit program de re-educare culturală. O re-educare prin care vom fi presați să acceptăm atitudini și pseudo-valori ce sunt absolut incompatibile cu valorile, credința și identitatea creștină a majorității locuitorilor acestui oraș.
Lupta culturală care se va da în următorii ani la Timișoara va fi de maximă importanță pe plan local, dar va avea, de asemenea, implicații semnificative pe plan național și chiar internațional, în condițiile rostului geopolitic al prezenței lui Fritz în fruntea orașului nostru ca trambulină pentru propulsarea acestui personaj spre demnități publice mai înalte, în România și în Uniunea Europeană. În fapt, această luptă, pe care USR+ și toți sprijinitorii săi văzuți și nevăzuți o va susține în condiții de absolută superioritate politică și logistică (având pe mână instituțiile publice și bugetul consistent la orașului), are toate șansele să fie importantă, ba poate chiar decisivă pentru cursul viitor al războiului cultural ce se poartă în România pentru păstrarea ultimelor temeiuri creștine ale identității noastre.
Până în urmă cu puțin timp eram foarte sceptic în privința șanselor pe care Timișoara creștină le-ar fi avut în această luptă în condițiile în care foarte mulți din semenii noștri cu frecvență la Biserică și-au dat votul pentru USR+ și continuă să fie prizonierii unor iluzii fatale despre ce înseamnă “Europa” în anotimpul unor indivizi precum Fritz, Barna, Iohannis sau van der Leyen.
Din fericire, dispunerea forțelor în această luptă culturală de la Timișoara are toate șansele să se schimbe de când Mihail Neamțu a decis să candideze pentru o poziție de deputat în județul Timiș. Realitatea este că, în situația dată, candidatura lui Mihail Neamțu și a echipei sale de la PMP este o șansă imensă pentru toți timișenii care țin la identitatea lor creștină. În fapt, în condițiile în care, lupta culturală ce se va desfășura în următorii ani în urbea noastră dominată de USR+ va avea repercursiuni serioase pe plan național, cred că reușita la aceste alegeri a echipei PMP din Timiș condusă de Mihail Neamțu are nu doar o semnificație locală, ci una națională, cu impact direct asupra cursului politic al războiului cultural ce se va derula în anii următori în țara noastră.
Știu că unii nu sunt de acord cu cele ce am spus mai devreme și că se pot formula o paletă destul de largă de obiecții și argumente. Obiecții împotriva omului / oamenilor (Mihail Neamțu și echipa PMP Timiș) și a partidului (PMP, în special PMP identificat cu omul Traian Băsescu). Iar argumente se pot dezvolta și în favoarea altor competitori prezenți pe listele electorale din județul Timiș și din țară, precum Alianța pentru Unirea Românilor sau Alianța Renașterea Națională.
În cele ce urmează, ținând seama de și de argumentele ce s-ar putea aduce în favorarea celorlați competitori electorali (AUR, ADR) ce țintesc segmentele creștine ale electoratului din România, voi arăta de ce pentru mine votul în favoarea lui Mihail Neamțu și a echipei sale din județul Timiș este singura opțiune rațională în locul și timpul în care îmi este dat să-mi duc zilele (Timișoara anului 2020).
Așadar să le luăm pe rând:
- Omul:
Dintre toți candidații din județul Timiș, Mihail Neamțu este singurul care are calitățile necesare pentru a putea fi un port-drapel al luptei pentru apărarea intereselor creștinilor într-un timp și loc în care se va derula una din bătăliile cele mai importante ale războiului cultural al generației noastre. Indiferent de toate obiecțiile care se pot aduce împotriva lui Mihail Neamțu, ceea ce nu i se poate contesta este calibrul intelectual (dintr-o categorie net superioară oricăror alți candidați, inclusiv cei cu tot felul de titluri și demnități în învățământul superior timișorean) și fidelitatea publică față de Biserică. Atunci când s-a pus problema unei mărturisiri și a unei opțiuni publice pe un subiect fundamental, de viață și de moarte, precum a fost cazul la Referendumul pentru Familie, Mihail Neamțu a dovedit că e de partea Adevărului, chiar dacă asta l-a costat în materie de prieteni de idei, ideologii și de alte deșertăciuni ale acestui veac. În consecință, consider că Mihail Neamțu este departe candidatul cel mai potrivit pentru reprezenta cu cinste, cu competență și cu excelență intelectuală interesele creștinilor din județul Timiș în lupta politică și culturală din următorii ani.
Nu trebuie deloc trecută sub vederea echipa de oameni de mare calitate, buni creștini și excelenți profesioniști, pe care a reușit să o coaguleze în timp foarte scurt. Cosmin Cionca, Ligia Dugulescu, Andrei Negrilă, Nicolae Octavian Popa (ca să vorbesc doar de cei prezenți pe primele locuri din lista de candidați ai PMP Timiș) sunt oameni care au un parcurs profesional respectabil, în a căror CV putem regăsi calități necesare pentru ocuparea unor demnități publice. Pe de altă parte, pe unii dintre ei îi cunoaștem în calitate de oameni de nădejde în comunitățile creștine din Timișoara. De pildă, îl cunosc personal și îl prețuiesc de de mulți ani pe Andrei Radu Negrilă pentru munca pe care a depus-o în calitate de lider al Asociației Studenților Creștini din Timișoara. Mi se pare cât se poate de firesc să acord votul și încrederea mea unui om pe care îl cunosc de ceva ani datorită implicării sale în ASCOR și despre care știu că astăzi e un foarte bun profesionist în domeniul lui de activitate. Dragă cititorule și confrate alegător, nu ai face și tu la fel?
Iar dacă tot suntem la acest capitol, cel mai important, al “resurselor umane” pe care le propun competitorii electorali din județul Timiș pentru Parlamentul României, va trebui să spun câteva cuvinte și despre persoane despre care nu știu practic nimic, anume candidații celorlalte partide care se adresează (și) electoratului creștin din județul nostru, anume Alianța Alianța pentru Renașterea Națională (ARN) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
Astfel, cu tot respectul pe care îl pot avea pentru unii oameni pe care nu-i cunosc, nu pot să nu observ că printre candidații propuși de aceste partide nu se regăsesc persoane pe care să le fi remarcat, într-un fel sau altul, în manifestările publice ale Timișoarei creștine și, în particular, în comunitatea creștin-ortodoxă din Timișoara, pe care o cunosc cumva mai bine. Evident, acesta este un criteriu subiectiv (la urma urmei, experiența mea personală este una limitată), dar inevitabil atunci când sunt chemat să-mi exprim o opțiune politică. Mai ales că vorbim de o opțiune politică într-un timp și loc pe care îl percep ca având importanță extraordinară în războiul cultural ce se va duce în următorii ani în țara noastră.
Dată fiind această situație și mizele pe care le percep în joc la aceste alegeri, la capitolul (cel mai important) “resursa umană” votez în mod cât se poate de rațional pentru echipa propusă de PMP Timiș. Echipa propusă de PMP Timiș include persoane publice cu excepționale calități intelectuale (Mihail Neamțu) și candidați cu excelente realizări profesionale pe care îi cunosc de multă vreme mulțumită implicării lor în societatea civilă creștină din Timișoara (cazul lui Andrei Radu Negrilă). Despre candidații propuși de AUR și de ARN în județul Timiș n-am reușit să aflu nimic remarcabil. În aceste condiții, dincolo de respectul profund pe care îl am pentru liderii acestor partide care candidează în alte circumscripții electorale din țară (precum Claudiu Târziu din partea AUR la București, ca să dau doar un exemplu), opțiunea mea rațională este aceea de a vota pentru Mihail Neamțu, pentru Andrei Radu Negrilă și pentru ceilalți colegi ai lor aflați pe lista de candidați ai PMP Timiș.
- Partidul
Evident că la tot ceea ce am scris mai sus se poate obiecta prin argumentul că PMP este un partid al lui Băsescu, un partid al sistemului, descendent din PDL, etc., etc., etc. Plus că destui membrii ai acestui partid s-ar putea să se fi remarcat prin comportamente publice și private care n-au nimic în comun cu o minimă asumare a credinței creștine (eu n-am stat să fac inventarul, dar nu exclud posibilitatea să fie așa, mai ales că domeniul în care activează un partid e cel al luptei pentru putere, iar nu filantropia). Posibil să fie așa. Asta însă nu anulează trei aspecte pragmatice pe care nu pot să le trec cu vederea:
- Partidul PMP a fost, este și va fi o persoană juridică în care s-au asociat o mulțime de persoane fizice. Înainte de a generaliza și de a discuta la devălmășie despre toți oamenii asociați în această persoană juridică, pe mine mă interesează oamenii concreți pe care acest partid îi propune în circuscripția electorală unde se întâmplă să-mi exercit dreptul la vot. Din această perspectivă, nu pot să nu remarc că PMP Timiș, sub conducerea lui Mihail Neamțu, a reușit să propună la alegerile parlamentare o listă cu candidați demni de tot respectul. Personal votez pentru acești oameni și nu pentru PMP. Rămâne de văzut dacă, pe plan național și orgnizațional, Mihai Neamțu și echipa lui vor reuși să aibă un impact semnificativ în acest partid. Vorbim aici de un proces complex, cu multe necunoscute. Pe plan local, știu însă că echipa PMP Timiș e cea mai bună ofertă electorală pe care o avem noi, creștinii din județul Timiș. Îmi pare rău să o spun, dar nu am reușit să identific în listele electorale propuse de AUR și de ARN în Timiș persoane care să-mi spună ceva și să mă convingă prin CV-ul sau prin orice altceva că ar putea să mă reprezinte în Parlament mai bine decât o vor face Mihail Neamțu sau, eventual, Andrei Radu Negrilă (ca să vorbesc doar de doi din candidații PMP pe care îi știu de ceva vreme de pe baricadele luptei pentru firesc și normalitate în societatea noastră). Până la urmă, mi se pare merituoas că un partid precum PMP a depășit faza baronilor și baronașilor locali (gen fostul deputat Sămărtinean) și că și-a deschis listele electorale pentru lideri intelectuali și civici de calibrul lui Mihail Neamțu, a lui Radu Negrilă sau a Ligiei Dugulescu (ca să dau doar trei nume). Pentru PMP prezența unor astfel de oameni cu CV pe lista electorală este o mișcare inteligentă, iar pentru creștinii din Timișoara s-ar putea să fie chiar o șansă imensă în contexul în care orașul nostru riscă să devină principalul poligon de încercare al tuturor aberațiilor promovate de USR+.
- PMP și votul util. La alegerile locale PMP a obținut peste 5 %, așa că are toate șansele să treacă de pragul electoral. Dată fiind această probabilitate și ținând seama de calitatea echipei PMP dar și de situația concretă de la Timișoara, alegerea mea rațională este să votez cu Mihai Neamțu și cu colegii lui din PMP Timiș. Estimez în mod rezonabil că prin această opțiune electorală votul meu nu va fi irosit. Trebuie să o spun răspicat că sunt deplin conștient că această exprimare publică a opțiunii mele electorale va risca să-i antagonizeze pe destui din cunoscuții mei (fie ei și doar din mediul virtual), care au alte opțiuni electorale (AUR, ARN, șamd) și care, deseori, se întâmplă să urască visceral tot ce are legătură cu activitatea politică a lui Traian Băsescu. Rugămintea mea către dumnealor este să încerce să mă înțeleagă, plecând de la ceea ce am argumentat mai devreme. Și să aibă răbdare, timpul va arăta cine a greșit mai puțin. Pe de altă parte, nu pot decât să-mi exprim speranța că estimările privind creșterea rapidă a simpatiei pentru AUR se vor materializa și că oameni de mare calitate puși pe locuri eligibile de acest partid (precum Claudiu Târziu, Andrei Dîrlău sau Florin Colceag, ca să menționez doar trei dintre ei) vor intra în Parlament. Dacă pe listele acestui partid din județul Timiș aș fi regăsit numele unor cunoscuți, în special dintre cei pe care i-am întâlnit pe baricadele luptei pentru familie, pentru firesc și normalitate, atunci ar fi fost posibil ca în 6 decembrie să am parte de o dilemă electorală. Realitatea de pe listele electorale din Timiș este însă alta, așa că, în situația existentă aici și acum (Timișoara anului 2020) ,opțiunea mea rațională (dar și, până la un punct, subiectivă și sentimentală) nu poate fi decât Mihail Neamțu, Andrei Radu Negrilă și colegii lor din PMP. În ceea ce privește ARN, mă limitez a observa că în Timiș acest partid are pe listele electorale doar câte un singur candidat la Camera Deputaților, respectiv Senat. În aceste condiții, în mod rațional nu pot decât să estimez că șansele ARN de a reuși altceva în afară de disiparea voturilor comunităților evanghelice sunt infime.
- PMP și problema compunerii coalițiilor guvernamentale. O nenorocire a acestei țări este că USR+ a fost inventat ca a treia forță politică a țării pentru a asigura cursul corect politic impus din afară și pentru a contrabalansa strategic orice tendințe de deviații “conservatoare” de tipul celor înregistrate în Ungaria sau Polonia. În acest peisaj trist, care devine sumbru atunci când luăm în calcul ceea ce se întâmplă în SUA și în UE, o licărire de lumină pe plan politic ar putea fi tocmai întărirea dimensiunii creștin-democrate a PMP. În dispunerea forțelor conturată după alegerile locale PMP este singurul partid care, teoretic, ar putea fi o alternativă sau măcar o contrapondere la USR+ ca partner natural pentru PNL, eventual chiar și pentru PSD într-o “mare coaliție”. Evident că peisajul politic din Romania s-ar schimba semnificativ dacă AUR va intra în Parlament. Un astfel de succes uluitor (care rămâne de văzut dacă se va materializa în decembrie 2020) ar reprezenta însă doar începutul unei munci sisifice de construire a unui partid conservator onorabil și capabil de a guverna într-o bună zi. Or, până atunci, România va fi guvernată de coaliții în care, teoretic, singura alternativă sau contrapondere la USR+ va putea fi furnizată de PMP, în varianta în care acest partid obține un scor bun la alegerile din 2020. Chiar și în varianta unui succes modest la aceste alegeri, prezența în Sfatul Țări unui intelectual de calibrul lui Mihail Neamțu ar putea să fie o mare șansă pentru articularea politică a doleanțelor creștinilor din Romania.
- PMP: partidul omului politic Traian Băsescu. Pentru mulți compatrioți, care au ajuns să-l urască (uneori visceral) pe Traian Băsescu din rațiuni cât se poate de diverse, orice ține de activitatea politică a fostului președinte este dubios, rău, decredibilizant. Așa că pentru dumnealor e indisputabil că din tot ceea ce a făcut sau face Băsescu n-a ieșit și nu iese nimic bun. Nu vreau să intru în polemici inutile pe această temă și mă voi mărgini să fac o simplă observație.
În momentul de față, deși nu trebuie subestimat, realitatea este că Traian Băsescu aparține unei lumi pe cale de dispariție și unei generații (cea afirmată imediat după 1990) cu rândurile foarte rărite, care mai are abia câțiva reprezentanți în politica românească. Pe lângă legile implacabile ale biologiei, o contribuție ce nu trebuie neglijată la declinul acestei generații politice a avut-o însăși Traian Băsescu, cel care a lucrat în mod nemijlocit la mătrășirea a nenumărați colegi de generație, de la Adrian Năstase, la Petre Roman și până la bănățeanul Sorin Frunzăverde. Că a fost bine, că a fost rău, las la latitudinea fiecăruia să decidă. Oricum, e o problemă complicată, cu rădăcini în afara țării, ca și multe alte evoluții din România.
În orice caz, în politică, ca și în atâtea alte domenii practice, rezultatele concrete contează. Iar printre rezultatele pe care le observ acum în epoca post-Băsescu se numără și faptul că pe listele cu candidați pentru Parlamentul României se regăsesc numele unor oameni merituoși și virtuoși pe care îi știu de ani buni de zile. Oameni pe care nu cred că i-aș fi văzut în poziții fruntașe pe listele electorale dacă situația ar fi rămas aceea în care aceste locuri se dădeau pe sume mari de bani (de ordinul zecilor / sutelor de mii de dolari) și doar cu “binecuvântare” baronilor locali sau naționali. Iată însă că acum, ca să fac referire la un caz deja menționat, un fost lider ASCOR și actualmente cercetător în mediul privat se poate înscrie într-o cursă electorală (punct de plecare pentru o viitoare carieră politică) dintr-o poziție fruntașă. O poziție care, indiscutabil, i-ar fi rămas inaccesibilă dacă politica locală ar fi rămas pe mai departe dominată pe rețelele construite în jurul unor colegi de generație ai lui Traian Băsescu (gen Frunzăverde, Ostaficiuc, etc). Se înțelege că intenția mea nu este aceea de a idealiza moravurile actuale din politica românească, mai ales că se întâmplă că într-o altă circumscripție electorală din țară unul din candidații PMP la aceste alegeri este tocmai una din ficele fostului președinte al României.
Ce vreau să spun este că, după ce principalul beneficiar al politicii de mătrășire pusă în practică de Băsescu au fost forțele care au inventat făcătura USR+, în momentul de față putem constatat că în politica românească au anumite șanse (nu neaparat cele mai ridicate) și lideri care vin din zona creștină-conservatoare.
În acest sens, nu pot decât să mă bucur că noi, alegătorii din Timiș, după ce ne-am procopsit cu Dominic Fritz pe post de primar, la alegerile parlamentare avem șansa să votăm o listă de creștini angajați, care îl are în frunte pe Mihail Neamțu.
Acest fapt, care stă într-o anumită legătură și cu deciziile lui Traian Băsescu, ne dovedește încă odată că fostul președinte aparține unei lumi în curs de dispariție. Lumea lui Traian Băsescu a fost o lume în care ai putut să faci politică mare fără să citești nimic altceva decât legi și dosare. În fapt, unul din marile ghinioane ale omului politic Traian Băsescu (și a României, prin ricoșeu) a fost aceea că, după ce că nu i-a plăcut cartea, marinarul de la Cotroceni n-a avut niciodată răbdarea și inteligența să-și facă prieteni sau consilieri din rândul celor cărora i-ar fi putut desluși (fie și într-o formă simplificată, ad usum Delphini) care sunt cauzele, mizele și actorii războaielor culturale ale lumii de după apusul politic al creștinismului. Continentul teologico-politic de unde provin curentele ce mișcă în profunzimea lumea contemporană i-au rămas cu totul necunoscut fostului căpitan de vas și dibaci lichidator de baroni locali (și nu numai…). Drept e că, până l-a un punct, Băsescu s-a descurcat și pentru că, pe vremea lui, în Romania de la marginea Europei, se putea, ca politician, să faci abstracție, cel puțin până la un punct, de războiul cultural ce macină din interior lumea occidentală.
Pe vremea lui se putea, dar pe vremea noastră, a celor care ne-am trezit propulsați peste noapte în coșmarul milenarist-progresit pus în operă de Comisia Europeană a Ursulei von der Leyen și tradus pe românește de USR+, acest război cultural nu mai poate fi ignorat. Iar șanse de victorie în acest război cultural nu au decât forțele politice în care există deschidere către înțelegerea legăturii simbotice dintre cult și cultură. În termeni concreți, dacă pe vremea lui Băsescu se putea să faci politică doar prin cititul de legi și dosare, în vremea de acum este pur și simplu imposibil să treci cu vederea dimensiunile culturale ale conflictelor politice contemporane. Or, aceste dimensiuni culturale nu pot fi înțelese decât de cei care știu să citeasă cărți fundamentale și să descopere legăturile de profunzime dintre cult și cultură.
În consecință, nu pot decât să apreciez faptul că partidul fostului președinte Traian Băsescu ne oferă nouă, cetățenilor unui oraș cu rol de câmp de bătălie majoră în războiul cultural al vremurilor noastre, șansa de a vota pentru Mihail Neamțu și pentru colegii lui de la PMP. Mihail Neamțu este indubitabil politicianul român care înțelege cel mai bine relație simbiotică dintre cult și cultură atât în trecut, cât și în prezent. Așa că nu îmi permit șansa de a nu-l vota pe Mihail Neamțu și echipa sa de creștini de la PMP la alegerile din 6 decembrie 2020.
corneliuberari 